G. K. Chesterton – Ortodoxia. O filozofie personală [fragment][VI]

Autoritatea şi aventurierul

[…] Bucuria, care este mica publicitate a păgânului, este uriaşul secret al creştinului. Iar acum, când închid acest volum haotic, deschid din nou cartea mică şi stranie din care a purces întreg creştinismul; şi sunt din nou urmărit de un fel de confirmare. Cutremurătorul personaj care umple paginile Evangheliilor se înalţă nemăsurat şi în această privinţă, ca în toate celelalte, deasupra tuturor gânditorilor care s-au crezut vreodată înalţi. Patosul său a fost natural, aproape detaşat. Stoicii, antici şi moderni, au fost mândri că şi-au putut ascunde lacrimile. El nu şi-a ascuns niciodată lacrimile; le-a arătat deschis pe faţa Sa la vederea multor imagini pe care îi cădeau ochii în fiecare zi, ca atunci când şi-a zărit în depărtare oraşul natal. A ascuns totuşi ceva. Supraoamenii solemni şi diplomaţii imperiali sunt mândri că îşi pot reţine mânia. El nu şi-a reţinut-o niciodată. A aruncat mesele afară, pe treptele Templului, şi i-a întrebat pe oameni cum cred ei că vor scăpa de osânda iadului. Cu toate acestea, ceva şi-a reţinut. O spun cu veneraţie: exista în acea personalitate zdrobitoare un fir care ar trebui numit timiditate. Era ceva ce El a ascuns de toţi oamenii atunci când s-a dus pe munte să se roage. Era ceva ce El acoperea mereu printr-o tăcere bruscă sau printr-o abruptă izolare. Era ceva unic, prea măreţ pentru ca Dumnezeu să ni-l arate în trecerea Lui pe pământul nostru; mi-am imaginat uneori că acest lucru era veselia Lui.

pp. 209-210

G. K. Chesterton – Ortodoxia. O filozofie personală

Editura Humanitas  Bucureşti 2008