Răzvan Codrescu – Don Quijote şi Prinţul Mîşkin

Doi “nebuni” exemplari

       

Nebun, da, sînt nebun! Dar, lume, dacă
N-ar fi nebuni, ai fi de tot săracă,
————————————————
Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii
De n-ar muri în locul lor nebunii. *

I

Uneori, după cuvîntul apostolic (cf. I Corinteni 1, 27), Dumnezeu le alege pe cele “nebune” ale lumii spre a le face de ruşine pe cele “înţelepte”. Fără un sîmbure de nebunie, toate înţelepciunile lumii îmbătrînesc şi pier pe limba lor. “Nebunia cea bună” este o condiţie sine qua non a oricărei înţelepciuni care refuză să încremenească în ea însăşi, care vrea să rămînă tînără şi lucrătoare, din colo de zarva cuvintelor.

[.....]